Încă trei ani de contract cu Gazprom

Moldovagaz și gigantul rus Gazprom au ajuns la o înțelegere și sunt gata să semneze, în cel mai scut timp, anexele la Contractul de furnizare și Contractul de transport de gaze naturale în vigoare, potrivit unui comunicat al Președinției.

În prezent, experții părților coordonează anexele de prelungire a contractului actual pentru un termen de 3 ani.

Trei contracte şi trei alternative

"Prealabil semnării contractului cu Gazprom, pentru a asigura furnizarea fiabilă a gazelor naturale, Moldovagaz” are nevoie ca 3 documente importante să fie coordonate, aprobate și semnate de organele ei de conducere: Contractul de furnizare de gaze naturale; Contractul de transportare prin teritoriul Ucrainei a gazelor naturale, care urmează a fi semnat cu transportatorul ucrainean; Contractul de interconexiune (Interconecction Agreement) pentru punctele Alexeevca, Grebeniki, Căușeni pentru operatorul mixt ucrainean și Acordul tehnic pentru balanța mixtă la Stația de Măsurare Gaze (SMG) Căușeni și SMG Orlovka, între operatorii Ucrainei și ai Republicii Moldova", se arată în document.

În perioada septembrie - octombrie 2019, Moldovagaz a coordonat cu Gazprom prelungirea contractului în vigoare pentru perioada 2020-2022.

Contractul prevede condițiile furnizării gazelor naturale pentru consumatorii Republicii Moldova prin 3 modalități de alternativă: la hotar cu Federația Rusă și Ucraina (Stația de Măsurare Gaze (SMG Sudja, SMG Valuiki), la hotar cu România și Ucraina (SMG Isaccea și SMG Orlovka), în alte puncte de intrare în sistemul de gaze al Ucrainei, prin culoarul transbalcanic, la hotarul de vest cu țările UE.

Alternativa la tranzitul prin Ucraina

Pe, 12 noiembrie 2019 reprezentanții Moldovagaz împreună cu reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova se vor deplasa la SMG Isaccea, SMG Orlovka și la Negru Vodă pentru a se întîlni cu partenerii săi din România și Ucraina.

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban a menționat în cadrul unei întrevederi cu Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, că întreprinderea este pregătită să recepționeze circa 12,4 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi, după ultimele activități pe care le-a desfășurat în comun cu operatorii de transport gaze din Bulgaria, România, Ucraina și Republica Moldova.

Potrivit şefului Moldovagaz, partea română și partea ucraineană deja au confirmat oficial despre finalizarea tuturor lucrărilor. 

Volumul de gaze însă ar putea fi suficient pentru asigurarea ţării cu gaze pe timp cald, nu şi în perioada rece a anului.

Vadim Ceban a dat asigurări că Republica Moldova nu va avea dificultăți în asigurarea cu gaze de la 1 ianuarie 2020. În acest sens şi Președintele țării și-a exprimat disponibilitatea de a se implica la nivel politic și de a purta discuții cu conducerea Federației Ruse, României și a Ucrainei în cazul apariției unor eventuale probleme.

Amintim că Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale al Ucrainei, Ukrtransgaz, a anunțat oficial că a finalizat modernizarea stației de măsurare de la Grebeniki, din regiunea Odessa, ceea ce îi va permite să primească gaze în sistem reverse flow din România, în ipoteza în care tranzitul de gaze din Rusia va fi stopat de la 1 ianuarie 2020.

Pe de altă parte, operatorul român Transgaz, nu a confirmat oficial dacă partea română este pregătită pentru un astfel de pas, șeful companiei, Ion Sterian invocând "informații confidențiale", potrivit Profit.ro.

Lucrările la stația de măsurare Grebeniki au fost derulate în acord cu inițiativa CESEC (Central and South Eastern Europe Energy Connectivity), care prevede asigurarea transportului gazelor naturale prin conductele transbalcanice pe direcție inversă, din Grecia, prin Bulgaria și Româna, până în Ucraina și Republica Moldova.

În mai 2018, testul de cerere de capacitate și de fezabilitate economică cu privire la tranzitul de gaze din România spre Ucraina a fost finalizat cu succes, iar cei doi operatori de transport și sistem au convenit înlocuirea stației de măsurare gaze Isaccea 1, pentru îmbunătățirea acurateții măsurătorilor, în condițiile în care gazul va curge în ambele direcții. Fluxul de gaze va tranzita punctul de interconectare Isaccea 1-Orlovka.

De notat că prin Moldova spre statele din Balcani trec trei conducte magistrale prin care gazul rusesc este livrat Turciei şi altor state. Capacitatea de trnaport trece de 40 miliarde metri cubi, dar ele nu sunt utilizate nici la jumătate din capacitate. Una din conducte deja nu mai este utilizată de Gazprom şi prin intermediul ei ar urma să funcţioneze regimul revers şi se poate de importat gaze din România, Grecia sau Turcia.


Sursa: mold-street.com

Partajează Share Tweet