SA „Moldovagaz” a luat act de Hotărârea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) , privind aprobarea preturilor reglementate pentru furnizarea gazelor și în general este de acord cu decizia aprobată, precum și cu argumentele autorității de reglementare. De remarcat, însă, că discrepanța cheie în calculele furnizorului și Agenției a fost cursul valutar mediu anual aplicat - SA „Moldovagaz” a operat cu prognozele oficiale ale Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, în timp ce ANRE s-a bazat pe cursul valutar efectiv pentru ultimele 12 luni, precum și volumul și perioada de compensare a devierilor tarifare ale întreprinderilor de distribuție a gazelor, incluse în tarif.
În plus, Agenția în premieră, suplimentar la prețurile reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligației de serviciu public, a aprobat și prețurile reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligației de serviciu public de ultimă opțiune. Astfel, prețurile reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligației de serviciu public sunt aprobate pentru consumatorii casnici și întreprinderile mici, care au dreptul de a fi aprovizionați cu gaze naturale de către furnizorii - titulari de licența respectivă.
Totodată, prețurile reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligației de serviciu public de ultimă opțiune, sunt aprobate pentru consumatorii finali, care și-au pierdut furnizorul în anumite circumstanțe, și anume furnizorul își sistează activitatea, i s-a suspendat sau i s-a retras licența, etc. Categoria respectivă de consumatori are dreptul să fie aprovizionați cu gaze naturale pentru o anumită perioadă de timp de către furnizorul, căruia i-a fost impusă obligația de serviciu public de ultimă opțiune.