Peste 90 de consumatori noi (gospodarii) din satul Rezeni, raionul Ialoveni, vor fi racordați la rețeaua de distribuție a gazelor in următoarele luni. În cadrul Programului investițional al SA „Moldovagaz” pentru anul 2024, în această localitate au fost montate circa 3,4 kilometri de gazoduct, precum și au fost instalate mai multe puncte reglare-măsurare a gazelor de tip dulap. În total, peste 1 000 de gospodării din Rezeni sunt conectate deja la rețeaua de gaze, și numărul acestora crește în fiecare an.
La fel, în satul Alexandrovka din același raion au fost finalizate lucrările de extindere a rețelelor de distribuție a gazelor cu o lungime totală de peste 1,3 kilometri, cu potențialul de a conecta cel puțin 18 consumatori noi. Totodată, au fost construiți circa 3,5 kilometri de gazoduct de presiune joasă și medie în satul Maximeni din raionul Cimișlia, ceea ce va permite racordarea la rețea a cel puțin 44 de consumatori noi.
Per total pe țară în anul 2024 se vor poza peste 89 kilometri de gazoduct, iar lucrările sunt efectuate în 47 de localități. Numărul consumatorilor noi prognozați va constitui, la primă etapa, cca 1700, cu posibilitatea să fie dublat în perioadă următoare.
Grupul de companii „Moldovagaz” include întreprinderile de distribuție de gaze „Chișinău-gaz”, „Bălți-gaz”, „Ialoveni-gaz”, „Orhei-gaz”, „Ungheni-gaz”, „Cimișlia-gaz”, „Cahul-gaz”, „Gagauz-gaz”, „Taraclia-gaz”, „Stefan-Vodă gaz”, „Florești-gaz”, „Edineț-gaz”, deservind peste 800 mii de consumatori finali.