Recomandările privind optimizarea consumului de gaze naturale

Stimați consumatori,

Actuala criză energetică a afectat întregul lanț de aprovizionare cu resurse energetice pe plan național și regional și a condus la creșterea prețului de achiziție a gazelor naturale. În această situație este necesar de a conștientiza importanța măsurilor privind eficiența energetică nu doar în fiecare domiciliu aparte, dar și la nivel municipal și cel național pentru reducerea consumului zilnic și lunar de gaze naturale, precum și utilizarea rațională a acestuia.

În cadrul parteneriatului cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), SA „Moldovagaz” și-a propus să fie continuată promovarea eficienței energetice și a consumului rațional de resurse în rândul consumatorilor.

În acest sens, venim cu câteva propuneri-măsuri simple de diminuare a consumului de gaze naturale:

  • Izolarea corespunzătoare a locuinței pentru a asigura confort termic în orice anotimp;
  • Folosirea unui termostat de ambianță, care comandă funcționarea centralei, ținând cont de temperatura setată în cameră și care determină o reducere cu până la 25% a costurilor de încălzire;
  • Instalarea „reflectoarelor” de căldură (folie sau foi de metal) în spatele caloriferelor, întru direcționarea căldurii departe de perete în odaie;
  • Eliminarea aerului blocat din caloriferele cu apă caldă de câteva ori pe sezon;
  • Reglarea temperaturii aerului în locuință, luând în considerare că în cazul în care aceasta depășește 19°C, fiecare grad în plus poate să însemne o creștere a consumului de gaze naturale cu circa 8%;
  • Deschiderea ferestrelor pe perioade scurte de timp, astfel încât spațiile să se aerisească și să se încălzească ulterior mai repede. Pierderile de căldură sunt mai mari în cazurile în care se lasă ferestrele întredeschise pe perioade mari de timp;
  • Setarea din centrala termică a temperaturii mai scăzute a apei calde, astfel încât să nu fie necesară combinarea cu volume mari de apă rece. La o centrală autonomă de apartament, care prepară atât agent termic, cât și apă caldă menajeră, consumul de gaze naturale este maxim în momentul când se prepară apa caldă;
  • Asigurarea funcționării optime a aparatelor de utilizare a gazelor, solicitând sprijinul instalatorilor autorizați pentru reglarea arzătoarelor, verificarea filtrelor de apă și a depunerilor de calcar pe conducte în vederea evitării consumului excesiv de gaze naturale.

Totodată, va fi analizat consumul mediu lunar de gaze naturale pentru consumatorii care au aplicat măsuri de eficiență energetică, precum și pentru cei care n-au întreprins măsurile specificate.

Consumatorilor casnici, care depășesc consumul eficient, le vor fi expediate scrisori comportamentale cu date de referință, pentru a-i încuraja să fie utilizate gazele naturale rațional.

Considerăm foarte important să fie concentrate eforturile comune pentru a putea face față provocărilor cu care se confruntă societatea.
 

Cu respect,

echipa SA ”Moldovagaz”

 

Partajează Share Tweet