Lucrările de extindere a rețelelor de distribuție de gaze naturale, planificate pentru anul curent, au fost finalizate în multe localități din țară, și procesul de racordare la acestea a consumatorilor noi este în toi. Astfel, în satul Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești, deservit de întreprinderea „Orhei-gaz”, s-au construit 1,7 kilometri de gazoduct, precum și au fost montate 3 puncte de reglare de gaze, cu un potențial de a conecta 38 de gospodării noi. De menționat că în fiecare dintre acestea au fost deja construite rețele interne de gaze. Astfel, 35 de consumatori noi din Cotiujenii Mari au finalizat deja perfectarea documentară și cea tehnică a racordării.
Totodată, în satul Peciște din raionul Rezina, au fost pozați 1,43 kilometri de conductă de gaze, și sunt instalate 49 de ieșiri de gaze (puncte de conectare), inițial fiind planificate doar 40. Până în prezent, în sat au fost conectați la rețea 21 de consumatori noi, și acest proces continuă activ. Lucrările de extindere au fost finalizate cu succes și în satul Scorțeni, raionul Telenești, în care au fost construiți 1,38 kilometri de rețele noi, fiind instalate 29 de ieșiri. Totodată, 21 de gospodării au fost deja conectate la rețeaua de distribuție a gazelor și în satul Dîscova, raionul Orhei, în care au fost construite în total 33 ieșiri de gaze naturale.
Per total pe țară se vor așeza cca 99,3 kilometri de gazoduct, iar lucrările sunt efectuate în 49 de localități din țară. Numărul consumatorilor noi prognozați va constitui, la primă etapa, cca 1730, cu posibilitatea să fie dublat în perioadă următoare.