SA „Moldovagaz” și societățile sale afiliate au realizat, potrivit datelor preliminare, Programul investițional pentru anul 2021 în mărime de 350,9 milioane de lei, ceea ce constituie cca 95% din cifrele planificate. Potrivit serviciului relații publice al întreprinderii, mijloacele bănești au fost direcționate la construcția gazoductelor noi și la reconstrucția, modernizarea și extinderea rețelelor deja existente, reutilarea tehnică, achiziționarea activelor necirculante și alte scopuri .
În anul trecut, rețelele de distribuție a gazelor din țară s-au extins cu peste 173 de kilometri în 74 de localități, inclusiv construcția a patru gazoducte înterrurale de presiune înaltă. Proiectul respectiv va permite racordarea a cel puțin 3000 de consumatori noi, printre care consumatori casnici și agenți economici. La fel au fost construite zeci de puncte de reglare-măsurarea a gazelor, precum și activ au fost implementate sisteme de telemetrie.
În cazul activelor nemateriale, investițiile au fost direcționate la achiziția softului licențiat specializat, implementarea sistemului informațional „Contact-centrul 1304” și altele.
Este de menționat că grupul companiilor „Moldovagaz” a reușit să economisească 6,19 milioane de lei, în comparație cu cifrele inițial incluse în bugetul programului investițional. Acest rezultat a fost atins grație selecției celor mai avantajoase oferte, din punct de vedere a prețurilor, din cadrul concursurilor de achiziție, cu păstrarea calității reglementate a mărfurilor și serviciilor furnizate.
Raportul privind activitatea investițională a SA „Moldovagaz” și a societăților sale afiliate în anul 2021 este în proces de discuții prealabile și va fi expediat pentru aprobare organelor de conducere în termenii stabiliți.