Rețelele de distribuție a gazelor naturale ale grupului de companii „Moldovagaz” s-au extins cu aproape 150 de kilometri în anul 2022, potrivit rapoartelor preliminare ale întreprinderii privind implementarea Programului investițional în anul trecut. Din această cifră, 3,57 kilometri vizează gazoductul interrural Strășeni-Vorniceni, care va permite în viitor continuarea gazificării localităților din apropiere.
Mai mult, este pus în funcțiune și gazoductul interrural cu o lungime totală de 11,8 kilometri între satele Ciuciulea din raionul Glodeni și Chetriș din raionul Fălești. Construcția acestuia a demarat în anul 2006 la inițiativa și din bugetul Consiliului Raional Fălești, însă lucrările nu au fost finalizate la timp.
La fel, în această localitate au fost construite mai multe puncte de reglare-măsurare a gazelor, precum și aproximativ 6 kilometri de rețea de distribuție, care la etapa inițială vor permite racordarea a 116 potențiali consumatori de gaze naturale (gospodării).
Proiectul a fost implementat în cadrul Programului investițional al grupului de companii „Moldovagaz” pentru anul 2022, cu participarea SRL „Bălți-gaz”, unui antreprenor și autoritățile locale. Finalizarea acestuia va permite demararea gazificării a încă două localități din regiune - satele Vinișoara și Călinești.
În interesul grupului „Moldovagaz” a fost implementat și un proiect de anvergură de construire a unei noi porțiuni a gazoductului de presiune medie în orașul Otaci, cu o lungime de 1,1 kilometri și o denivelare de câteva zeci de metri, ceea ce va îmbunătăți furnizarea de gaze naturale în perioada de vârf a consumului.
Totodată, compania de transport de gaze „Moldovatransgaz” a construit o stație modernă de predare a gazelor (SP) în municipiul Ceadîr-Lunga, care o va înlocui pe cea existentă, lansată în 1982. Obiectul nou va optimiza aprovizionare cu gaze regiunea, inclusiv prin utilizarea echipamentelor moderne de telemetrie, care sunt instalate și la punctele de reglare-măsurare a gazelor din apropiere.
În total, au fost efectuate lucrări de extindere a rețelei de gaze în 60 de locații din toată țară, ceea ce va permite conectarea a cel puțin 3700 de consumatori noi.