În vederea îmbunătățirii calității serviciilor prestate consumatorilor, furnizorul de gaze naturale, SA „Moldovagaz” împreună cu operatorii rețelelor de distribuție de gaze implementează proiectul de instalare a echipamentului de citire și transmitere a indicilor contorului la distanță, numit și radio modul.
SA „Moldovagaz” și operatorii rețelelor de distribuție de gaze au același scop: automatizarea tuturor proceselor, de la citirea datelor până la facturare și achitarea facturilor.
Introducerea noului sistem automatizat va reduce la minim greșelile de citire a datelor contorului, respectiv consumatorii vor achita exact cât au consumat. Controlorul nu se va mai deplasa lunar pentru citirea indicilor contorului, iar consumatorul nu își va mai face griji pentru transmiterea indicilor contorului, în cazul în care nu poate asigura accesul controlorului la locul de consum.
SA „Moldovagaz” deține un Program pe termen lung de instalare a echipamentului de citire și transmitere a indicilor contorului la distanță pentru toate nodurile de evidență ale consumatorilor din Republica Moldova. Implementarea programului începe în 2019, în mun. Chișinău, în colaborare cu operatorul rețelei de distribuție gaze SRL „Chișinău-gaz”.
Notă:
Actualmente se utilizează 2 modalități de citire a indicilor contorului:
- Citirea directă de către operator la domiciliul consumatorului;
- Citirea indirectă prezentată de consumator.
Citirea directă de către operator are loc prin 2 modalități:
- citirea prin fotografierea contorului la domiciliul consumatorului;
- citirea la distanță prin radio modul.
În lipsa accesului la locul de consum, are loc citirea indirectă a indicilor, prin una din cele 4 modalități comode consumatorului:
- indicii notați în factura de plată (se indica primele 5 cifre din cadranul negru al contorului);
- indicii notați în internet banking;
- indicii notați de Call Centru;
- indicii transmiși prin pagina web www.chisinaugaz.md, în rubrica „Serviciul online de colectare a datelor”.