Au demarat lucrările de extindere a rețelelor de distribuție a gazelor

În mai multe localități ale țării au demarat lucrările de extindere a rețelelor de distribuție a gazelor naturale, incluse în Programul investițional al SA „Moldovagaz” pentru anul 2024. Astfel, în satul Chiștelnița, raionul Telenești, deservit de întreprinderea „Orhei-gaz”, au fost deja așezați peste 2,4 kilometri de conducte de gaze de presiune medie şi joasă, precum şi au fost montate mai multe puncte de reglare-măsurare a gazelor de tip dulap. Drept consecința, acest proiect va permite racordarea la rețea a 46 de consumatori noi (gospodării), dintre care la majoritatea deja sunt construite rețelele interne.

La fel, în satul Vâprova, raionul Orhei, lucrările de extindere a rețelelor sunt aproape de finalizare. În această localitate s-au construit 1,4 kilometri de gazoduct, cu potențialul de conectare a 32 de gospodării.

Per total pe țară în anul 2024 se vor poza peste 89 kilometri de gazoduct, iar lucrările vor fi efectuate în 47 de localități. Numărul consumatorilor noi prognozați va constitui, la primă etapa, cca 1700, cu posibilitatea să fie dublat în perioadă următoare.

Grupul de companii „Moldovagaz” include întreprinderile de distribuție de gaze „Chișinău-gaz”, „Bălți-gaz”, „Ialoveni-gaz”, „Orhei-gaz”, „Ungheni-gaz”, „Cimișlia-gaz”, „Cahul-gaz”, „Gagauz-gaz”, „Taraclia-gaz”, „Stefan-Vodă gaz”, „Florești-gaz”, „Edineț-gaz”, deservind peste 800 mii de consumatori finali.

Partajează Share Tweet